Omul din conul de umbră
Vicepreşedintele federaţiei naţionale de şah, dl. Ion Solonar, încrusteaza astăzi, cu modestia-i sa proverbială, al 77-lea fuscel pe scara vieţii. Se va strădui ca despre acest eveniment să afle cît mai puţină lume, fiindcă aşa i-i firea floreşteană, aşa a fost educat. A detestat întotdeauna prim-planurile, ieşirile la luminile rampei, impunerea cu orice preţ în atenţia generală, în aclamaţiile publicului, a vulgului. Asta chiar dacă au fost situaţii cînd era obligat să spună cum a reuşit să realizeze nişte lucruri pe care numai dumnealui a putut să le facă.
Reamintim doar cîteva detalii în contextul afirmaţiilor făcute. La puţin timp după declararea independenţei statului un grup de “patrioţi” cu pofte mari şi-au dorit mult să pună stăpînire pe clădirea actualului Club Republican de Şah şi Joc de Dame. Şi fiindcă cu Puterea, parafarazînd sfînta Biblie, nu te joci, nu-i de glumit, totul înclina spre înfrîngere, spre pierderea de către şahişti a acestui lăcaş. Au fost destule nopţi cu somn neîmplinit, au fost multe gînduri pînă cînd a apărut soluţia salvatoare, cea semnalată cu mare talent sciitoricesc de Stefan Zveig în una dintre frumoasele sale nuvele, chintesenţa căreia este următoarea: ferice de omul care cunoaşte mecanismului lucrurilor, această pîrghie a lui Arhimede, plastic vorbind, care-ţi permite să răstorni şi munţii. A găsit-o, a aplicat-o, şi Clubul a rămas al şahiştilor.
Un alt detaliu la fel de sugestiv din biografia omului Ion Solonar – marea lui dragoste faţă de copii, talentul de a-i ajuta să devină maeştri ai jocului. Marele maestru internaţional, Viorel Bologan, este doar unul dintre ei. La performanţele lui de răsunet, modul cu cîtă demnitate şi eficienţă ne reprezintă în lume a pus cîndva umărul şi dl Ion Solonar, preţ de cîţiva ani.
Succint a altă poveste adevărată, modul, maniera diplomatică, elegantă, în care l-a convins pe dl- Igor Dodon să devină noul preşedinte al federaţiei. Cum a procedat dl- Ion Solonar după ce frumoasa sa idée a devenit realitate? S-a retras cu discreţie într-un con de umbră, lăsînd loc, mult loc, spaţiu de manevră tuturor care vor bine şahului. A revenit în cămăruţa din club unde munceşte cu aceeaşi osîrdie, plăsmuieşte cu aceeaşi tenacitate , hărnicie, caractere, oameni, performeri. Nu doreşte să stea în luminile reflectoarelor, să fie în centrul atenţiei mass-media, să culeagă , la urma urmei laurii ce i se cuvin pe merit. “Am reu;it să pun pe roate într-o situaţie critică activitatea federaţiei, am salvat bunul ei nume, muncim toţi împreună în bună înţelegere – iată ce-i mult mai important în viaţa asta. Şahul este marea mea pasiune. M-am conscarat lui şi sînt fericit de ceea ce am obţinut”, se confesionează uneori în discuţii particulare profesorul în faţa căruia atîta lume rămîne îndatorată pentru modul dumnealui de a fi.
Să ne trăeşti mult şi bine, d-le Solonar, să ne bucurăm mereu de zîmbetul D-voastră cuminte, încărcat de bunătate, lumină, pentru toţi!
Un grup de şahişti
